Home » Știință » Ce se întâmplă cu corpul tău în timpul zborului. Infografic

Ce se întâmplă cu corpul tău în timpul zborului. Infografic

Publicat: 08.05.2016
Un infografic realizat de Compare Travel Insurance arată ce modificări poate produce în corpul nostru zborul cu avionul. Conform acestuia, schimbările de presiune, înghesuiala sau aerul recirculat din interiorul avionului pot produce pasagerilor deshidratare, răceli sau probleme stomacale, notează The Independent.

Conform unui infografic realizat de Compare Travel Insurence zborul cu avionul poate declansa numeroase dezechilibre în corpul nostru sau chiar modificări celulare, notează The Independent.

Expunerea la radiaţii

De exemplu, în cadrul unui zbor de 7 ore de la Londra la New York corpul nostru este expus unei doze de radiaţii egale cu cele produse de razele X.

Riscul unei răceli este mult mai mare

Conform aceluiaşi infografic, o răceală este de 100 de ori mai probabilă în timpul zborului, deoarece jumătate din aerul recirculat conţine viruşi şi germeni.

Zborul afectează gustul, mirosul şi auzul

De asemenea, zborul îţi „anulează” o treime din capacitatea auditivă, afectându-ţi totodată sinusurile şi gustul.

Zborul deshidratează

Zborul poate produce deshidratare. 3 ore de zbor „consumă” 1,5 litri de apă din corpul nostru.

Oxigenul insuficient poate produce ameţeli sau dureri de cap

Oxigenul nu este suficient. Cabina de zbor este presurizată la aproximativ 75% din presiunea atmosferică normală. Acest lucru ne poate face să ne simţim obosiţi, ameţiţi şi să avem dureri de cap.

Apă contaminată şi presiunea pot duce la probleme stomacale

Apa de la bordul avioanelor este adesea contaminată cu diferite bacterii, susţine Compare Insurance Travel. De asemenea, schimburile de presiune pot producepasagerilor balonare, constipaţii şi dureri stomacale.

Înghesuiala duce la probleme de circulaţie ale sângelui

Sângele circulă mai mult spre picioare în timpul zborului, putând chiar cauza tromboze.

Sfaturi pentru un zbor cât mai plăcut

Compare Travel Insurance oferă şi câteva sfaturi pentru a reduce disconfortul provocat de schimbările de presiune, înghesuială şi aerul recirculat.

Aceştia ne îndeamnă să evităm alcoolul, să consumăm multă apă pentru a ne menţine hidrataţi. De asemenea, pentru a evita problemele de ciculaţie trebuie să încercăm să mişcăm cât mai des picioarele în timpul zborului, iar

De asemenea, pentru a reduce durerile de cap sau cele sinusale se recomandă să mestecăm gumă sau chiar folosirea unor picături nazale.

 

resiuni politice pentru reglementarea spaţiului destinat pasagerilor


Senatorul american Charles Schumer a anunţat în februarie că doreşte să lupte pentru schimbarea prevederilor legate de spaţiul destinat pasagerilor de avion, susţinând că operatorii aerieni îi „forţează pe pasageri să stea ca sardinele”.

“Nu este un secret faptul că operatorii aerieni doresc să reducă din costuri, dar asta nu înseamnă să modifice spaţiul destinat pasagerilor. Este timpul ca FFA (Federaţia Federală a Aviaţiei) să oprească această problemă adânc înrădăcinată”, a declarat acesta pentru Associated Press.

Vă mai recomandăm şi: Ceea ce gândim atunci când mâncăm influenţează senzaţia de saţietate

                                             Purtati indispensabili cosmici! Nu vor prinde miros niciodata

                                             Cercetătorii sunt foarte aproape de a descoperi cum se răspândesc celulele cancerigene în corp

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ